Bowling



Chiar dacă abia acum descoperi plăcerea jocului cu popice sau dacă ești deja un jucător cu experiență, noi îți oferim condițiile să revii de fiecare dată când ai chef să joci bowling.

Pentru echipamente am apelat la cei mai importanți producători din domeniu – Brunswick - și am importat din Statele Unite cele mai ridicate standarde internaționale.

Considerat unul dintre cele mai vechi jocuri din lume, bowling-ul este o alegere excelentă pentru a te distra alături de prieteni, colegi sau familie. Bowling-ul este, în primul rând, un sport al fair-play-ului, dominat de o atmosferă frumoasă şi spectaculoasă.

Mai mult

Biliard



Biliardul este un sport complex şi antrenant, care stimulează atenţia, gândirea analitică, rezistenţa psihică şi îndemânarea jucătorului.

Zona de biliard are toate elementele apreciate de jucătorii specializați dar și de amatori în aceeași măsură.

Detaliile au fost atent studiate și alese în ton cu designul sălilor de peste Ocean. Mesele noastre de biliard sunt Brunswick Centurion, produse în Statele Unite, iar postavul este Iwan Simonis 860 Tournament Blue.

Mai mult

Darts



Întâlnit frecvent ca formă de divertisment în pub-uri şi baruri, Darts este în acelaşi timp o disciplină sportivă recunoscută cu competiţii şi turnee profesioniste.

Aruncatul săgeților la țintă primește toată atenția din partea noastră, de la calitatea aparatelor pe care le-am adus la trickSHOT, până la amplasarea zonei de darts într-un spațiu delimitat discret de restul clubului.

În jurul țintelor se naște atmosfera ideală pentru o competiție restrânsă între prienteni sau o petrecere de companie.

Mai mult

Rezervari online

Card de membru




Card de membru - TrickSHOT Promenada

Bine ai venit in Clubul TrickSHOT!

TrickSHOT recompensează fidelitatea clienților care descoperă destinația preferată pentru bowling dar și pentru o friptură de vită gătită pe cărbuni, un espresso italian autentic sau pentru un brunch de duminică cu familia. Sistemul nostru răsplătește cu bonusuri de până la 20% toți clienții care ne aleg pentru petrecerea timpului liber!

Primesti 20% din valoarea consumatiei bonus pe card pentru biliard, bowling sau darts si 10% bonus pentru orice alta consumatie de la restaurant, bar sau proshop...

Mai mult
Abonarea a reusit!

Program



Zilnic: 10:00 - 2:00


Telefon



Rezervari:      
0756 143 303


Email



Receptie: rezervari@trickshot.ro